Bianca Dragusanu, enervată
Sunt căsătorită deja în faţa lui Dumnezeu. Vreo două săptămâni am fost gripată. Era să ajung la injecţii. Am avut ochiul roşu de trei ori. Am băut vitamina C, am luat antibiotic. era nasol să fiu gripată singură, aşa că i-am dat-o şi lui. am stat amândoi în casă. Ar fi frumos ca doamna să-şi mute creditul şi să ne lase să ne facem treburile. El dacă vrea să-şi facă un credit nu mai poate. E problema lor. Ratele le plăteşte. Au existat discuţii, dar dacă unii oameni sunt pasivi şi acţionează cu nesimţire, asta e. Noi avem o casă unde să stăm, dar ar fi încurcat dacă vrea să facă un credit. Dacă o să fac nuntă din nou, nu mă mai las filmată",