E chiar trist...

Pentru mine, începutul carierei e sinonim cu oboseala. Numai bucuria că publicul mă plăcea mă ţinea în poziţia drepţi, după nopţi întregi de mers cu trenul sau cu maşina, de colo-colo. Am petrecut multe zile în tren, scriindu-mi temele pe genunchi şi citind la lanternă, când se stricau becurile din vagon. Eram navetistă cu acte în regulă, trebuia să vin des de la Câmpia Turzii în Bucureşti, ştiu pe dinafară fiecare copac de pe ruta asta, fiecare semn de circulaţie, fiecare haltă şi macaz.