Subscribe:

Cel mai promițător tratament

53 e bolnavi  au acceptat să devină testeri pentru remdesivir, un antirival dezvoltat de Gilead Sciences pentru a combate Ebola și virusul Marburg. Datele publicate ieri, 10 aprilie, în The New England Journal of Medicine, arată că starea a peste două treimi din bolnavi s-a îmbunătățit după administrarea antiviralului. Totuși, cercetătorii avertizează că până la patentarea remdesivir ca remediu anti-COVID mai e cale lungă și medicii trebuie să fie precauți în administrarea substanței la persoanele infectate cu noul coronavirus. În primul rând, deși grupul de 53 de bolnavi a fost cel mai mare pe care s-a testat antiviralul, e totuși mic comparativ cu numărul de subiecți ce sunt incluși, în mod normal, într-o astfel de cercetare.Gilead Sciences a anunțat că așteaptă și rezultatele a două studii ample, derulate ca la carte în China, pe remdesivir, cu grupuri de pacienți tratați cu antiviral + grupuri de control. Concluziile acestor cercetări ar urma să fie comunicate până la sfârșitul acestei luni. Teste pe remdesivir derulează, în paralel, și Institutul Național de Sănătate din SUA, dat și Organizația Mondială a Sănătății.

Alexandra a murit



Alexandra Măceşanu a murit în casa lui Gheorghe Dincă şi a fost arsă într-un butoi improvizat de acesta în curte. Este vestea care a amuţit România vineri seară, dată chiar de unchiul fetei de 15 ani, Alexandru Cumpănaşu, care promite, într-o postare pe Facebook, că toţi cei vinovaţi vor plăti pentru această tragedie, nu doar criminalul. Cumpănaşu spune că familia va analiza varianta realizării unei contraexpertize.


Alexandru Cumpănaşu promite, într-o postare pe Facebook făcută la doar câteva minute după ce el şi familia Alexandrei Măceşanu au primit vestea că ADN-ul din cenuşa găsită în curtea lui Gheorghe Dincă este al adolescentei de 15 ani, că toţi cei care au permis într-un fel sau altul să se ajungă la această tragedie vor fi făcuţi să plătească şi că tot sistemul putred va fi destructurat.

"Oameni buni ai acestei tari care ne-ati foet alaturi. ALEXANDRA ESTE CONFIRMATA DECEADTA de testele ADN. Ministrul Justitiei l-a anuntat pe varul meu Am esuat. Nu am reusit sa salvez viata acestui minunat copil. Daca as fi aflat cu cateva ore mai devreme macar de ora 2100 joi.... Dar va promit CA NU VA SCAPA PICIOR DE POLITICIAN, PROCUROR, POLITIST, JUDECATOR, STS-ist. Asta tine de mine. Si voi rascoli tot acest sistem cu orice pret

Părinţii Alexandrei Măceşanu

Părinţii Alexandrei Măceşanu din Caracal au sperat până în ultimul moment că îşi vor găsi fiica de 15 ani în viaţă. Nu şi-au pierdut optimismul deşi toate informaţiile ultimelor zile conturau un pronostic tragic.
Întregul lor univers s-a năruit însă în momentul în care Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o cu sânge rece pe adolescentă după ce a surprins-o cu telefonul mobil în mână. După cum ştim cu toţii, fata, dând dovadă de un curaj admirabil, a sunat de trei ori la 112 şi a dat mai multe detalii despre locul unde era ţinută captivă.
La audieri, bărbatul a mai mărturisit o faptă infamă. A declarat că a curmat şi viaţa Luizei Melencu din Caracal, o tânăra care a dispărut de acasă la mijlocul lunii aprilie.
Mecanicul a spus că a violat-o timp de trei luni, apoi a omorât-o şi i-a aruncat cadavrul în râu.
Cazurile acestea, parcă desprinse din filme americane de groază, au revoltat o ţară întreagă, în mai multe oraşe având loc proteste împotriva instituţiilor statului, acuzate de “complicitate” la crimele odioase.Cerul și florile plâng, sufletul meu și inima mea au suspinat, au durut, și lacrimile mi-au curs atunci când am aflat că Alexandra s-a înălțat la cer alături de îngerii care au dus-o în Grădina Maicii Domnului…
Acum Alexandra e și ea un înger care va veghea și îi va ocroti pe cei dragi, în special pe tine, mamă cu sufletul sfâșiat de durere, revoltă și neputință!
Dar această neputință va fi înlocuită de alinarea sufletului dumneavoastră de bunul Dumnezeu în care trebuie sa credem și la care să ne rugăm neîncetat pentru ficele noastre pe care le vedem și le simțim doar în niște poze!
Scumpă mamă, ar spune Alexandra, eu de aici te voi veghea și te rog doar atât:
Să te rogi pentru mine şi pentru tine, să îți dea Dumnezeu putere să îmi faci tot ce este creștinesc și să te gândești că va veni o vreme când ne vom revedea.

Ce au gasit in curte. Impact emotional

La percheziţiile domiciliare din Caracal, de la casa suspectului, procurorii şi poliţiştii au găsit, în cenuşa aflată într-un butoi metalic, mai multe fragmente de oase calcinate şi 21 bucăţi de dinţi de natură umană. Mai mult, în cenușă erau inele, iar în mașina bărbatului era un cercel al Alexandrei, identificat de mama ei.
– Polițiștii au cerut ajutorul scafandrilor pentru a căuta în lacul din apropierea casei suspectului. După circa 9 ore de căutari, scafandrii s-au retras sâmbătă seara. Surse judicare susțin însă că nu au găsit nimic suspect.
– Apelurile Alexandrei la 112 au venit de pe telefonul mecanicului auto, a declarat avocatul numit din oficiu pentru apărarea lui Gheorghe Dincă.
– În momentul de față nu se poate vorbi de o rețea de crimă organizată în legătură cu tragedia de la Caracal, însă pista nu este eliminată, a spus Giorgiana Hosu, procurorul șef adjunct al DIICOT, care a ajuns duminică dimineață la locuința lui Gheorghe Dincă. Ea a mai spus că ancheta în acest caz este dificilă, deoarece este vorba despre o locație foarte mare „care trebuie luată la milimetru”. În plus, ea a apărat și munca colegilor ei: „Nu cred că se putea mai mult decât atât”.
– Legiștii au confirmat suspiciunea anchetatorilor, după primele rezultate ADN: oasele găsite în curtea lui Gheorghe Dincă sunt de om. Hainele, bijuteriile și firele de păr descoperite în mașina și casa suspectului sunt ale Alexandrei. E a treia zi de percheziții în casa groazei. Anchetatorii caută în continuare probe. La fața locului se află și suspectul.

Emoții

– Alexandru Cumpănaşu, care este preşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României și unchi al victimei, i-a acuzat pe polițiști că l-ar fi pus pe tatăl Alexandrei să spargă ușile la descinderi, spunându-i că e bun de plată „dacă fata a fugit cu vreunul”.
– Tot sâmbătă s-a aflat că părinții Alexandrei au fost sunați joi de pe un număr privat pentru a li se spune că fata este bine și a plecat din țară. În același fel, în aprilie, bunicul Luizei Mihaela, o tânără de 19 ani și ea dată dispărută, a fost sunat pentru a i se spune că nepoata lui este bine, în Elveția.
– Lipsa unui cadavru a alimentat speranța părinților. Mama Alexandrei a declarat că speră ca fiica ei să fie în viață, gândindu-se, în primul rând la faptul că suspectul nu a recunoscut nicio faptă.
– Parchetul General a anunțat că autorizația de percheziție a fost emisă la 3:05 și pusă în aplicare la 6:00 dimineața. Un raport al procurorului de caz menționează că mandatele s-au dat ofițerului de serviciu de la Poliție în jurul orei 3:15, acesta spunând că la Poliție nu mai e nimeni.

Marturia completa

Iată declaraţia dată de Gheorghe Dincă la DIICOT:
"Nu sunt de acord cu încadrarea juridică a faptelor.
Nu recunosc faptele pentru care sunt cercetat.
Mi s-a prezentat fotografia numitei M. Alexandra Mihaela CNP 6xxxxxx și declar că nu o cunosc.
Nu am văzut-o niciodată.
Nu am transportat-o niciodată pe aceasta cu autoturismul.
Dețin un autoturism marca Renault Megane cu număr de înmatriculare OT48..., de aproximativ doi ani de zile.
Joi, în data de 25.04.2019, la ora 07.30 am fost în oraș, la piață, cu autoturismul și am cumpărat niște roșii.
M-am apucat de lucru apoi, dezmembrare de motoare, piese și utilizarea cuprului și aluminiului obținut pentru vânzare.
Le-am încărcat în saci și în camioneta marca Fiat 4x4 cu număr de înmatriculare de România xxx litere.
Asta a durat până la ora 21.00-22.00. Am dat foc la niște haine ca să mă protejez de țânțari. Le-am lăsat fumegând. Cred că în jur de ora 20.00 am făcut focul. Nu știu dacă i-am deranjat pe vecini. Și ei fac fum în curte.
Nu am mai plecat cu mașina de acasă.Nu am mai plecat cu mașina de acasă.
După aceea m-am culcat și m-am trezit la ora 06.00, când au venit polițiștii la percheziție.
Miercuri, în data de 24.07.2019 m-am trezit dimineața și am fost până în oraș, am luat lapte bătut și am venit acasă.
Am dezasamblat piese și motoare și am recuperat cupru și aluminiu.
Am făcut asta până în jurul orei 12.00, când am plecat să duc o piesă unei persoane din Osica, care stă la penultima casă dinspre xxxx. Era vorba de un motoraș de 13 Cp. M-am dus cu autoturismul Renault Megane cu număr de înmatriculare OT48....
Am deținut un service auto până în 2000.
După aceea m-a întors acasă și am continuat să dezmembrez piese.
Am făcut asta cam până la ora 22.00 și apoi v-ați culcat.
Dorm de obicei în camera de jos".

Cazul Caracal se complică



Cazul Caracal se complică, deoarece oasele găsite de procurori par a fi umane, dar sunt destul de vechi, după cum au declarat surse pentru Mediafax. Procurorii susțin chiar și că cenuşa recoltată este veche, ceea ce îngreunează puternic ancheta.

Oasele găsite în curtea criminalului de la Caracal par umane, dar sunt foarte vechi


De asemenea, sursele citate au spus că în zona locuinţei nu a fost găsit sânge, până vineri seara. Rămăşiţele umane au fost trimise pentru expertizare Institutului Naţional de Medicină Legală. De altfel, Gheorghe Dincă nu a fost reţinut şi arestat pentru crimă, ci pentru viol şi trafic de minori.Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul de la Caracal, este tatăl a trei copii. În casa lui a fost găsit un bidon cu resturi umane şi bijuterii, în special inele, care i-ar fi aparţinut Alexandrei Măceșanu. Mai mult, se pare că și în mașina lui a fost găsit un obiect care aparținea fetei de 15 ani. Unul dintre cerceii copilei a fost găsit pe bancheta mașinii ui Gheorghe Dincă.

Ultima ora!!!

După ore întregi în care au cercetat fiecare metru dintr-un lac din Caracal, scafandrii au făcut o descoperire înfiorătoare. Ei au găsit o valiză grea, iar când au deschis-o, s-au cutremurat. Lacul din apropierea locuinţei lui Gheorghe Dincă este cercetat de scafandri, în căutarea unor noi probe.Scafandrii au făcut o descoperire înfiorătoare într-un lac din CaracalRămășițe de oase, haine și încălțăminte au fost găsite într-o valiză, pe care scafandrii au scos-o dintr-un lac aflat la un kilometru de casa bărbatului bănuit că a ucis fetele dispărute din Caracal. Osemintele au fost imediat preluate de către medicii de la Medicina Legală. În plus, scafandrii au scos și un sac din apă. Nu se știe pentru moment ce se află în interior, însă ar putea fi vorba tot despre oseminte omenești sau de animale.