A SLĂBIT 22 de kilograme
Un NU hotărât sucurilor de orice fel, mai cu seamă celor îmbuteliate, indiferent că sunt acidulate sau ba (câte un suc proaspăt, făcut pe loc doar din anumite fructe cu continut de zahar scazut a devenit posibil doar în săptămânile de dieta în care fructele şi legumele erau permise; e important de ştiut că fazele dietei urmate de mine însemnau succesiuni de câte două săptămâni în care alternam reţetele, nedând astfel corpului meu ocazia să devină rezistent în faţa fazei de dietă urmate şi să stagneze la o greutate intermediară). Excepţia care mi-a făcut mare plăcere: limonada, cu îndulcitor în loc de zahăr, dar la fel de gustoasă. Apa, plată sau minerală, mi-a fost recomandată în cantitate minimă de 2 litri de lichid pe zi. Nu mi-a fost prea uşor să respect această îndrumare, recunosc. Nicio pauză mai mare de maxim 3 ore între mese! O mare greşeală e aceea de a-ţi închipui că e bine să mănânci cât mai rar, o dată sau de două ori pe zi. Și nici o masă după ora 20”,