Subscribe:

Blestemul celui de-al doilea născut

Dincolo de faptul că va primi toată copilăria haine și jucării folosite deja de primul copil, cel de-al doilea copil la părinți se va confrunta toată viața cu o mare problemă interioară – va trebui să lupte mereu să obțină atenția părinților săi și, mai important, să fie la fel de bun ca și fratele sau sora lui mai mare.
Eleanor Reynolds, un celebru expert american în familie, a vorbit despre competiția dintre frați, într-un articol publicat pe earlychildhoodnews.com – “Competiția dintre frați apare adesea atunci când primul copil se simte detronat de cel de-al doilea. Totuși, cel care are mai mult de suferit este cel de-al doilea copil, care ajunge în unele cazuri să se simtă ca un «parazit». Dacă diferența dintre frați e mai mică de 5 ani, aceste sentimente sunt mult mai accentuate. Cel de-al doilea copil se va strădui să atragă atenția printr-un comportament total diferit de fratele sau sora lui mai mare”.