Bărbatul din Gemeni nu este adeptul căsătoriei. Îi este indiferent dacă aveţi sau nu “acte” pentru că nu crede în importanţa lor şi nu înţelege de ce alţii pun atâta preţ pe ele.
Leul se teme că, după căsătorie, va ajunge să trăiască “sub papuc”. E singurul motiv pentru care evită căsătoria. Orgolios şi egoist, îşi doreşte să fie mereu pe primul loc, în centrul atenţiei şi să fie cel care ia decizii. Nu îi place să se consulte cu cineva sau să i se dea ordine. Iar când apar copiii, Leul chiar suferă pentru că nu mai este cea mai importantă persoană din viaţa soţiei.
Vărsătorul ţine foarte mult la libertatea lui. Este genul de burlac veşnic, care zboară din floare în floare până la vârste înaintate şi numai cuvântul “nuntă” e de ajuns să-i declanşeze un atac de panică