Bună seara, Mara, și bună seara prietenilor. Este bine, ce a fost greu, a trecut, am avut o cumpănă și am trecut-o. Totul e bine când se termină cu bine. Alții au trecut prin clipe mai grele și au ajuns la cuțit, cum se psune. A venit destul de repede salvarea, durerea era foarte mare în partea dreaptă a abdomenului. În momentul în care am ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca, oamenii de acolo și-au dat seama că e de operație și m-au oprit aici. Până la ora trei, am făcut analize, inclusiv computer tomograf. Pe mine mă durea stomacul, nu mă durea deloc în partea dreaptă și am pus-o pe seama unei gastrite pe care o am de câțiva ani. Medicii de acolo mi-au calmat durerile și medicii mi-au spus să fiu atentă că așa ar putea debuta apendicita. După ce am ajuns acasă, a început să mă doare.