În acest moment, Ghidul de finanţare a programului „Casa verde” este în curs de elaborare. Se stabilesc criteriile de eligibilitate, potenţialii beneficiari, modalitatea de implementare a acestuia, ţinând cont de necesităţile actuale. Președintele AFM a spus că un obiectiv este o mai bună fluidizare şi uşurare a procesului de finanţare.
„Astfel, în vederea deschiderii unei noi sesiuni pentru această categorie de program au fost alocate fonduri de peste 90 milioane lei, fonduri de care vor beneficia aproximativ 15.000 de persoane fizice”,