Potrivit apropiaţilor, lui Papaiani i s-ar fi făcut rău în baie, iar soţia sa l-ar fi găsit căzut şi a chemat Salvarea. În cădere, actorul a suferit lovituri şi la nivelul capului, iar efectele acestora au necesitat intervenţia chirurgicală, susţin, pentru „ring", aceleaşi surse. „Nu vă pot spune că acum e bine, pentru că dânsul a suferit totuşi un accident vascular cerebral, deci nu are cum să fie aşa de bine", ne-au explicat cei care au reuşit să-l vadă recent pe patul de spital.