Şi cred că am ajuns atât de bine până în acest stadiu al relaţiei pentru că nu prea obişnuim să ne facem planuri. Avem doi copii superbi, care ne completează, iar între noi, totul evoluează spre bine. Noi avem ca scop să creştem îngeraşii ăştia doi cum ne pricepem mai bine”, povesteşte Adelina.
Şi ar mai fi ceva… Soţii Chivu au avut grijă să elimine aproape complet influenţa din afară. “Cu cât eşti mai vizibil, cu atât atragi răutăţi şi bârfe şi, dacă te afectează, e imposibil să nu fie afectată şi relaţia de cuplu, familia… Nouă nu ne lipseşte nimic şi nu avem nimic de demonstrat. Şi chiar avem în jurul nostru familii la fel ca noi, care nu sunt celebre. Trăim în lumea noastră simplă