Subscribe:

Lidia Buble, declaraţie sinceră

"Îmi place foarte mult Pablo Alboran. Recent am fost la unul dintre concertele lui. Şi îmi place mult şi de Michael Buble, dar e căsătorit, cu copii", a spus cântăreaţa, la Antena Stars.
Lidia a vorbit şi despre valul de critici pe care le primeşte în ultima perioadă, dar, din nou, nu a amintit de controversata relaţie cu Răzvan Simion, tată a doi copii. Multă lume din Deva mă critică. Eu am plecat dintr-o biserică şi la noi sunt nişte reguli. Dar eu am rămas aceeaşi fată simplă şi nu m-am schimbat deloc. Sunt la fel de credincioasă. În Bucureşti stau cu chirie. Muncesc să îmi iau o casă, strâng aproape toţi bănuţii din concerte. Maşina o am pe barter, de la un salon auto la care eu am lucrat. Îmi plac bărbaţii mai mari decât mine. Dar nu mai mari de 35. Poate că şi eu gândesc mai matur. Am încercat o dată cu un băiat mai mic decât mine şi nu m-am simţit bine, nu mi-a plăcut. Nu am iubit niciodată în taină şi nu am fost obligată să fac compromisuri