Subscribe:

Dezinfectare și pregătire


Chiar dacă abia așteptăm efectul final, nu putem să evităm pașii necesari a fi parcurși pentru a ajunge la acesta. Este nevoie să cunoaștem, cum puteam realiza o astfel de manichiura cu gel, chiar și acasă.În cele ce urmează vom vedea care sunt pașii de urmat pentru realizarea unei manichiuri cu gelși de ce avem neapărată nevoie în trusa noastră specială.

Dezinfectare și pregătire

Totul începe cu dezinfectarea unghiilor și a mâinilor cu o soluție specială,dezinfectantă. Evitați spirtul,de orice fel. Acordați atenție cuticulelor în primul rând. Este nevoie să folosiți bețișoare de portocal,pentru ca mai apoi,dacă este nevoie,să utilizați și pila electrică. În cazul în care,nu aveți la îndemână bețișoarele,alegeți un instrument dintr-un material inoxidabil și sterilizați-l în prealabil.
Dacă este pentru prima datăcând mergeți la un salon specializat,veți observa că tehniciana va începe să văpilească ușor unghia cu un buffer sau o pilă mai slabă. Văva da forma dorită pentru ca mai apoi să văîndepărteze praful depus,cu o perie specială.
După toate aceste procedee,când suprafața unghiei este mai mult decât curată,se aplică primer-ul,într-un singur strat,subțire și se usucă fără ajutorul lămpii UV. Primer-ul este folosit pentru dezinfectare dar și pentru o aderență mai bună a gelului.
Aplicarea gelului
După primer se poate aplica un gel de bază sau un bonder,care nu face altceva decât să vina în ajutorul gelului,care se usucă pentru 1-2 minute în lampă. Mai apoi,pentru orice manichiura ați opta,este necesar aplicarea unui gel trifazic,uniform,pe suprafața unghiei. Acesta trebuie dat în strat mai subțire pe margine și pe mijloc mult mai gros. Evitați aplicarea pe toate cele 5 unghii deodată.

Daca alegeti un french,trebuie să începeți prin aplicarea gelului french pink dar trebuie evitată zona smile-ului unde va veni albul,în completare. După fiecare aplicare,se va ține la uscat unghia pentru 30-40 secunde. French-ul se face cu ajutorul unei pensule speciale iar excesul se îndepărtează imediat.

După aplicarea acestor două,totul se uniformizează cu gelul Clear 3 în 1 într-un strat mai gros,pentru nivelare,se usucă,iar mai apoi se trece la pilit. Aici veți avea puțin de muncă deoarece unghia trebuie să pară naturală,iar straturile aplicate nu trebuie să aibă un “nivel” prea ridicat. Se pilește unghia și dacă doriți o pictură sau un sticker,acum este momentul în care îl veți aplică. In urmatorele articole gasiti totul despre sigilarea perfecta si multe alte articole! Spor la treaba