Subscribe:

Ce a făcut micuța e incredibil.

Micuța Anistyn, pasionată de pictură,într-un moment de neatenție al mamei ei, care încerca să îi adoarmă fratele mai ic, a umblat la o cutie de vopsea albă, s-a mânjit cu ea din cap până în picioare, iar apoi a început să meargă peste tot prin casă, lăsând pe tot parchetul numai urme de vopsea. Victoria Farmer, când și-a descoperit fiica așa a băgat-o de urgență în cadă să o spele, spre nemulțumirea fetei, care era foarte mândră de ea. „Am strigat Anistyn, însă ea s-a uitat la mine și a rămas nemișcată, fără să scoată nici un cuvânt", a declarat femeie pentru un post de televiziune local, precizând că vopseaua de pe fată a ieșit repede, însă de pe parchet nu. „Încă mai curățăm urmele din casă", a mai precizat aceasta, soții Farmer fiind nevoiți acum să amâne punerea în vânzare a locuinței lor