Se numesc flocoane, iar 70% dintre oameni au avut de-a face cu ele. Află ce sunt, de fapt, aceste puncte negre și ce trebuie să faci când apar.
În cele mai multe cazuri, flocoanele nu sunt periculoase. Sunt cauzate de bucăți mici de țesut, din interiorul ochiului, care creează umbre pe retină, atunci când sunt atinse de lumină. Deși ai impresia că sunt pe suprafața ochiului, ele sunt, de fapt, în interior.
Uneori, mici hemoragii din interiorul ochiului pot duce la apariția flocoanelor, în momentul în care celulele roșii intră în corpul vitros al ochiului. Punctele plutitoare pot lua, treptat, aspectul unui strat de fum și dispar în momentul în care sângele este absorbit.